Recomandari pentru construirea unui CV de succes

Suntem in anul 2020. Mai e necesar CV-ul pentru a-mi gasi un job nou?


Raspunsul e simplu: DA. Fie ca aplici pe un portal de joburi, fie ca folosesti pentru a candida aplicatia companiei angajatoare sau trimiti mail catre departamentul de HR al acesteia, fie ca intri intr-un program de refferals candidati sau apelezi la serviciile unei agentii de recrutare, in toate dintre aceste situatii principalul tau instrument de self selling este CV-ul.
Chiar daca ai deja un profil profesional pe LinkedIn, noi va recomandam pentru cautarea activa sa va construiti si un CV. In primul rand, in LinkedIn iti faci un cont cu un singur profil personalizat in functie de cum doresti sa folosesti aceasta retea: in scop de vanzare / promovare afaceri, networking, cautare de joburi, educational. In al doilea rand, daca te adresezi doar comunitatilor din Romania, este indicat ca profilul tau si limba in care corespondezi cu comunitatile de interes sa fie in limba romana. Altfel, este de preferat un profil si o limba de circulatie internationala pentru comunicare. Pe aceeasi logica, construirea unui CV deserveste unui singur scop: self-selling in vederea obtinerii unui job nou. Si il poti construi: in mai multe limbi straine, pe mai multe formate si il poti personaliza asa incat sa te reprezinte.
Imagineaza-ti acum cum CV-ul tau ajunge, alaturi de alte cateva sute, in fata unui Recrutor. Cum faci sa iti diferentiezi CV-ul fata de cel al altor candidati?
Daca optezi sa iti construiesti un CV personalizat, poti sa il tehnoredactezi folosind structura de mai jos si recomandarile privind elementele de continut si de stil. Sau il poti construi direct in platforme de recrutare moderne care iti asigura o structura a CV-ului gata creata iar tu il completezi ca pe un formular.
Urmand structura CV-ului din platformele de recrutare, iti oferim urmatoarele recomandari la nivel de continut: 
1. Datele de contact includ:

  • Numele tau complet si prenumele.
  • Adresa de email: ideala ar fi crearea unei adrese care sa contina numele si prenumele despartite prin semne ortografice, de exemplu: prenume.nume@ sau nume_prenume@
  • Adresa: este suficient sa scrii doar orasul, eventual si sectorul daca esti din Bucuresti. Poate fi un criteriu si pentru Recruiter in cazul in care ia in calcul proximitatea fata de locul de munca.
  • Telefon: daca ai cartela si obisnuiesti sa schimbi frecvent cartela cu tot cu numar, nu uita sa actualizezi aceasta informatie cu noul numar de telefon si in CV
  • Recomandat: link catre profilul tau profesional de LinkedIn, Xing sau alte retele virtuale profesionale;
  • Recomandat: Skype ID; interviurile online sunt de peste 10 ani o obisnuinta pe piata romaneasca iar in perioada pandemica s-au dovedit a fi o necesitate.
  • Alegi liber daca treci informatii legate de varsta sau apartenenta de gen in CV-ul creat in portalurile de recrutare; aceste elemente sunt astazi mai mult folosite in scop de marketing, nu este legal si moral sa fie utilizate drept criterii de recrutare.
2. Obiectiv Personal
Daca ai deja un plan de cariera, pentru a economisi timpul tau si a recrutorului, este recomandat sa enumeri in CV, sub datele de contact, domeniile de activitate si joburile care sunt de interes pentru tine.
3. Experienta profesionala
  • Enumera-ti in CV toate experientele profesionale, cu date corecte privind perioada lucrata si rolul detinut. Reda pe scurt activitatile cheie pentru fiecare experienta profesionala in parte.
  • Daca ai acumulat o experienta profesionala vasta, incearca sa iti pui in valoare abilitatile de sinteza comprimand curriculum tau in clustere de activitati esentiale. Este putin probabil ca recrutorii sa acorde mai mult de 0.5 - 1 minut in analiza unui CV. Asadar este in interesul tau sa comprimi informatii despre parcursul tau profesional in maxim 2 – 3 pagini.
  • Daca ai inmagazinat ani de experienta profesionala in acelasi job, atunci ar fi util sa enumeri rezultatele marcante inregistrate la acel loc de munca. Daca le poti exprima si in cifre, credibilitatea ta ca profesionist ar creste considerabil.
  • Daca esti la inceput de cariera si inca nu ai avut un job, nu evita sa iti treci in CV stagiile de practica, programele de internship sau chiar actiunile de voluntariat – toate sunt experiente menite sa iti antreneze un set de competente de care te bucuri astazi.
  • Daca ai pauze intre job-uri, este util sa scrii ce ai facut in aceste perioade, inainte ca un recrutorul sa isi foloseasca liber imaginatia interpretand ce ai fi putut face in aceste perioade.
  • Trece in CV informatii reale. Pot fi verificate.
4. Educație
  • In zona de educatie formala este recomandat sa treci ultima scoala absolvita sau, in cazul in care ai mai multe specializari si vrei sa lucrezi in domenii de activitate diferite in care te-ai specializat, poti sa le enumeri si pe acestea. De exemplu: ai absolvit o facultate in domeniul economic, un master in Marketing si esti interesat/a atat de oportunitati de cariera in Contabilitate cat si in zona de Trade Marketing.
  • Mentioneaza nivelul de educatie la care ai ajuns. De exemplu parcurgerea unei facultati fara obtinerea diplomei de licenta este incadrata la nivel de studii medii.
  • In zona de educatie non-formala avem zona de cursuri de calificare / specializare / training-uri. Este recomandat sa le trecem si pe acestea in CV atat timp cat sunt in directia obiectivului nostru profesional. De exemplu, daca vrei o cariera de Analist financiar, ai obtinut o certificare ACCA sau CFA si ai finalizat de curand si un curs de Decorator Floral, mentionarea ultimului curs in curriculum iti ocupa inutil spatiul in CV si poate induce interpretari privind pasiunea ta pentru domeniul financiar.
5. Competente
  • Competentele tale pe care iti recomandam sa le enumeri sunt acele seturi de cunostinte si abilitati pe care le-ai dobandit pana in prezent si te definesc ca un profesionist in anumite domenii, respectiv un profil uman deosebit si un bun coechipier intr-un anumit tip de organizatie.
  • Competentele tale profesionale, de tip hard, pot fi randul lor: tehnice (inclusiv operare PC in anumite aplicatii informatice), lingvistice, cunostinte si abilitati specifice domeniului de activitate.
  • Competentele tale de tip soft includ trasaturile tale de caracter si acele calitati care te definesc ca persoana si pot prognoza: capacitatea ta de adaptare, ritmul de invatare, spiritul de echipa, etc. Oricat de multe ar fi, limiteaza-te la enumerarea a maxim 4 - 5 competente cheie care te definesc si ofera o mare probabilitate de a avea succes in job-ul pentru care aplici.
Elemente de stil recomandate in scrierea CV-ului
  • Daca optezi pentru a-ti construi CV-ul fara un template prestabilit, alege sa folosesti icons pentru a delimita campurile esentiale sau a denumi campurile din datele de contact; semnele grafice ajuta la o mai usoara identificare a informatiilor esentiale si fac si CV-ul mai atractiv; sau poti opta pentru acele platforme de recrutare care includ icons in construirea CV-ului.
  • Adaugarea pozei tale de profil iti va umaniza CV-ul si ii va completa elementele de unicitate.
  • Daca optezi pentru construirea unui CV in format Word, incearca sa pastrezi un format unitar cu: unul, maxim 2 caractere pentru diferentierea denumirilor de camp nou din CV, de exemplu: Experienta profesionala, Educatie); ideal ar fi sa folosesti acelasi font pentru tot CV-ul si sa delimitezi cu Bold sau Italic: titlul jobului, numele angajatorului.
  • Alineatele si Bullet point in enumerarea activitatilor profesionale desfasurate la fiecare job, ajuta la o mai usoara parcurgere a CV-ului de catre recrutor.
  • Evita pe cat posibil sa scrii cu CAPS LOCK. Scrierea tuturor informatiilor din CV cu litere mari ingreuneaza citirea acestuia si arata ca un strigat prelung.
  • Stilul de scriere: CV-ul este o colectie clara si concisa de date. Evita stilul beletrestic, cu fraze lungi si greoaie. Unde ai ocazia, foloseste cifre pentru rezultate obtinute, performante.
  • CV-ul ti-l construiesti o singura data si il actualizezi la fiecare modificare notabila din curriculum tau (schimbare date de contact, nume, job, noua specializare profesionala). Merita toata atentia ta. Pune accent pe corectitudinea gramaticala a tuturor informatiilor trecute in CV. Si cum prietenul la nevoie se cunoaste, nu ezita sa il rogi sa te ajute la verificarea lui inainte de a aplica la un job.
  • Daca iti place sa lucrezi in Word, este in regula. Este recomandat sa iti transformi CV-ul tehnoredactat astfel in format PDF, inainte de a-l trimite la un potential angajator. Ajuta la eliminarea riscurilor de eroare umana privind modificarea involuntara de informatii dintr-un document Word.
Daca toate recomandarile de mai sus iti dau impresia ca este extrem de complicat sa iti construiesti de la 0 un CV bine structurat si atractiv in Word, alege o cale mai simpla: creeaza-ti cont de candidat in www.jobshub.ro si construieste-ti CV-ul in platforma.
Succes!